Andre Aggassi – Cum ajungi campion dacă urăști ceea ce faci (fragmente din autobiografie)

0
52
views

Pe coperta interioara a cărții sale, sta scrisă descierea care-i sa-i rezume într-un mic paragraf povestea: “Andre Agassi este unul dintre cei mai carismatici jucători care au activat în circuitul profesionist de tenis ATP. Figură controversată, mereu aflat la granița dintre pușeurile auto-distructive și mania pentru perfecțiune, Andre a șocat afirmând adeseori că urăște sincer tenisul. Acest lucru însă nu l-a împiedicat să câștige 8 turnee de Mare Șlem, să fie în diferite perioade ale carierei sale numărul unu mondial și să fie catalogat drept cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului”.

Citind cartea, am încercat sa dezleg ghicitoarea: cum poți să devii atât de bun în ceea ce faci dacă nu îți place? Cum reziști să o faci atâta timp? De ce o faci? Aceste întrebări s-au regăsit de multe ori în carte, în conversațiile pe care Agassi le avea cu prietenii lui, cu antrenorul Gil, cu fosta soție Brooke Shields, sau actuala soție și tenismană celebră, Steffi Graf.

-Nu urăști cu adevarat tenisul, spune el.

-Ba da, Gil, chiar îl urăsc.

-Dacă e adevărat, spune, de ce joci?-

-Nu mi se potrivește nimic altceva. Nu știu să fac nimic altceva. Tenisul este singurul lucru pentru care sunt calificat. În plus, tatăl meu ar face o criză de nervi daca aș face orice altceva.

A fost copilul și adultul care nu a putut alege, pentru că tatăl său a ales deja pentru el: trebuia să devină jucător profesionist de tenis:

Tatal meu spune că dacă lovesc 2500 de mingi pe zi, voi lovi 17 500 pe săptămână, iar la sfârșitul unui an, voi fi lovit aproape un million de mingi. Crede în matematică. Cifrele, spune el, nu mint. Un copil care lovețte un million de mingi pe an va fi invincibil.

– Lovește mai devreme, urla tatal meu. Mai mult efect! Mai tare. Nu în fileu! La naiba Andre, niciodata în fileu!

Tatal meu muncește din greu, stă ore lungi în tura de noapte la cazinou, dar tenisul e viata lui, motivul pentru care se ridică din pat. Indiferent unde te-ai uita în casă, vezi împraștiate dovezi ale obsesiei lui. Mașina de racordat rachetele și uneltele tatalui meu ocupa jumătate din masa de bucatarie.

Însa imposibilitatea de a-și alege el singur drumul l-a măcinat mulți ani, timp în care și-a construit o imagine de rebel pentru a distrage atenția de la motivațiile sale interne la aspectul exterior, a trecut prin excese, căutari, droguri, căderi și reveniri, dar și multă, multă muncă.

Evident, cheia identitatii mele, lucrul pe care îl stiu despre mine însumi, dar nu-l pot spune ziariștilor e că îmi cade părul. Îl port lung și ciufulit pentru a ascunde dispariția lui rapidă. La french open 1990 atrag atenția presei purtând roz. Acest lucru apare pe prima pagină a ziarelor de sport și uneori a celor de știri. Agassi în roz. Mai exact, colanți roz sub pantaloni scurți prespălați. Le spun reporterilor: Nu e roz, tehnic vorbind, e hot lava. Sunt uimit cât de mult le pasă. Dar simt că e mai bine să scrie despre culoarea pantalonilor mei decât despre defectele mele de caracter.

Referitor la muncă, Gil, antrenorul personal i-a dat unul dintre cele mai bune sfaturi motivaționale pe care le-am citit, un sfat pentru orice idealist, care visează mai mult decât face:

  • Dar visele, îi spun lui Gil în unul din momentele noastre de liniște, sunt al naibii de obositoare.
  • Nu pot să-ți promit că n-o sa fii obosit, îmi spune. Dar te rog, reține asta. Sunt multe lucruri bune care te așteaptă de partea cealaltă a oboselii. Obosește-te, Andre. Acolo o să te cunoști pe tine însuți. De partea cealaltă a oboselii.

 

Tot din carte, cititorii pot să afle ce se petrece în mintea unui jucător în timpul unui meci, la fiecare servă sau retur. Care sunt emoțiile prin care trece, cum încearcă să căștige bătălia mai întai la nivel mental și cum încearcă să anticipeze jocul adversarului. Sunt două fragmente concludente, cand pierde primul meci de Mare Șlem și când îl câștigă:

Prima finală de Mare Slem- prima Înfrângere

Odata ce castigă meciul, Gomez e extrem de amabil și fermecător. Plânge. Face cu mâna la cameră. Știe că va fi erou național în ecuadorul lui de baștină. Mă întreb cum o fi în Ecuador.  Poate o să mă mut acolo. Poate e singurul loc în care mă voi putea ascunde de rușinea pe care o simt în acest moment. Stau în vestiar cu capul plecat gândindu-mă ce vor spune sute de editorialiști și reporteri de prima pagină, ca să nu mai vorbim de colegii mei. Îi și aud. Imaginea e totul, Agassi e nimic. Domnul Hot Lava e o varză călită.

Primul mare Șlem câștigat la Wimbledon 1992

Ratează din nou primul serviciu, îl trimite pe al doilea. Îmi spun: Poți să câștigi cu o lovitură. Nu ai fost niciodată atât de aproape. Poate nici nu vei mai fi vreodată.” Și aici e problema. Daca ajung atat de aproape și nu câștig? Ridicolul. Condamnarea. Mă opresc, încerc să mă concentrez din nou pe Ivanisevic. Cumva, ratează voleul ușor. Mingea lui plesnește fileul și uite așa, dupa douăzeci și doi de ani sunt câștigător la Wimbledon în 1992.

Insă cartea lui Agassi nu e doar despre tenis, ci despre viață, cu tot ce are ea. Inclusiv despre relațiile lui de iubire. Așa aflăm cum se evaluau iubitele pe vremea când nu exista facebook: printr-un maraton în care să urmărești toate filmele în care a jucat iubita ta și să o analizezi împreuna cu antrenorul tău personal, în timp ce mâncați popcorn (e vorba aici de actrița Brooke Shields, cea care a jucat în filmul Laguna Albastră, clasicul pe care și în 2016 Pro Tv l-a difuzat în vacanța de Crăciun. Un fel de Singur Acasa, de altfel.)

Acum, imobilizat cu încheietura bandajată, sprijinită de pernă, nu am altceva de făcut decat să mă gândesc obsesiv la următorul fax catre Brooke.

  • Nu e rea, spune Gil. Nu e rea deloc. Categoric mai merită un fax.

Și până la urmă, a urât sau nu tenisul?

Eu cred că a avut un fel de love-hate relantionship. E frumos finalul cărții, care vine parcă să aduca și mai multă ambiguitate, cand Andre și soția sa Steff, ambii retrași din activitatea de jucători profesioniști, așteaptă să se oprească ploaia, ca să iasă la o mișcare, o mișcare pe care nu au mai facut-o demult, cu mingea și paleta:

Își pune o rochie de tenis. Eu îmbrac niște pantaloni scurți. Mergem la terenul public din capătul străzii. Coborâm într-un amfiteatru în miniatură, unde se află un teren albastru de tenis înconjurat de tribune metalice.

  • Ce teren vrei?
  • Asta.
  • Știam eu!
  • Trimite un forehand moale. Scârțâi ca omul de tinichea aruncându-mă spre minge, apoi o trimit înapoi. Avem un schimb de mingi cuminte, de probș și deodaă Stefanie trimite cu reverul un lung de linie ca un tren de marfă. Ii arunc o privire. Asa deci, nu? Trimite o lovitura Tăiată Stefanie către reverul meu. Mă las pe picioare și izbesc mingea cât de tare pot. Strig la ea:
  • – Lovitura asta ne-a plătit o gramadă de facturi, iubito! Râdem amândoi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here