Fact Finding – arta de a pătrunde în culisele vieţii

0
111
views

Gândindu-mă la nevoia noastră de a comunica, mi-am amintit ce ne întreabă Facebook în fiecare zi: „La ce te gândești?”. Îmi imaginez postările și statusurile de pe Facebook ca pe niște sticluțe cu mesaje aruncate în mare. Trimitem ceva despre noi, fie că publicăm o poză sau dăm share unui videoclip, tocmai din această nevoie de a ne exprima, de a crea o legătură cu ceilalți, de a fi văzuți.

Alex Bodea consideră însă că această comunicare trebuie să fie mai mult decât o sticluță în derivă, trebuie să fie „o strângere de mână”, cum își caracterizează ea munca. Ceea ce Alex face la Berlin, se numește „Fact Finding” și este curatoarea galeriei cu același nume(http://www.thefactfinder.de/), iar în luna martie a ţinut un atelier în Cluj, la invitaţia „Focus Atelier”.

Rezumatul a fost acesta: un grup de oameni diverși a acceptat provocarea de a pătrunde dincolo de ceea ce se vede, în culisele unor instituții clujene și  de a observa ce se întâmplă în „bucătăria” de la fabrica de pantofi „Clujana”, spațiile nedeschise vizitării de la „Grădina Botanică”, dar și de la „BCU”, „Casa de bătrâni Teodora” , „Tipografia Idea”, sau echipa feminină de fotbal “Olimpia”.

Ce fac cred că e un lucru cald, are o parte umană indiferent că e foarte clar, sau mai abstract, poetic. Dar faptul că îmi iau timp să vorbesc despre oameni, de față cu ei, asta e foarte important

Ce e acest Fact Finding?

E „tehnica”(poate mult spus, pentru că o tehnică implică rigori, pe când aici e vorba mai mult de instinct și libertate) care i-a permis Iuliei Dinescu să observe o franzelă și o cutie cu icre printre rafturile cu pantofi de la Clujana, Paulei Boarța să pozeze „umorul” viu, în afișul lipit pe unul din pereți(vezi poza mai jos), umor nealterat de mirosul puternic de prenadez, care, așa cum înregistra reportofonul Iuliei, îi ține pe angajați într-o euforie zilnică: ”putem merge direct în club de la fabrică”.

Paula-Boarta

Același miros și condițiile grele de lucru, care i-au făcut pe unii participanți la altelier să străbată cu greu coridoarele fabricii a intrigat-o mult pe una dintre participante, care a întrebat-o pe șefa de pe secție de ce nu poartă măști de protecție: „măști nu purtăm, decât la nevoie, dacă lucrăm cu  materiale mai grele,dar uite, avem”, iar șefa a pozat mândră cu masca.

Paula-Boarta

Ceea ce nu s-a observat direct, s-a aflat prin discuții: cât de scumpă e aparatura, cum femeile sunt mulțumite cu ceea ce fac de o viață și nu s-ar putea imagina făcând altceva, cum concediile și le petrec aici la noi, la mare, mai puțin o angajată tânăra care și-a propus o excurie în Grecia.

Însă una dintre cele mai puternice observații, a fost cea lăuntrică, împărtășită de Ruth Borgfjord pentru care Clujana înseamnă prima pereche de bocanci, nouă, care a fost cumpărată special pentru ea și nu i-a provenit de la frații mai mari, ea crescând într-o familie cu 5 copii. Ruth e la rândul ei artistă și a vorbit în această luna la Cluj Hub „Creative Mornings” despre curaj. A ales să își expună experința printr-un material video:

Prin aceeași tehnică de „fact finding”, Silvia Netedu s-a lăsat purtată, la BCU, de jocul luminii în încăperile obscure. Tot ea a aflat că acolo, orice are un număr, până și geamurile care trebuie schimbate și a capturat detaliul printr-o fotografie.

Silvia Netedu
Silvia Netedu

Pe de altă parte, luându-și timp să observe, Marina Melenti și-a imaginat studenții studiosi ca pe niște ghiocei plăpânzi, cu capurile plecate peste paginile cărților. Ea a capturat momentul printr-un desen.

Marina-Melenti

Iar la grădina botanică, tot Marina s-a oprit asupra gratiilor de la ferestre, pe care le-a desenat mai apoi, suprinsa fiind că până și gratiile au formă de flori:

Marina-Melenti

Cosmin , un participant nevăzător care trăieşte experienţe sinestezice, şi-a expus observaţiile prin planșe pictate cu anumite culori, văzute de el însuși în imaginație:” indigo de dimineață albă (semi-transparent, apos), portocaliu stins (pământiu, săturat moale), galben (obosit, șters, rupt pe margini de vechi), verde (plin, închis,dureros).”

 

Mai multe despre aceasta formă de jurnalism artistic mi-a spus Alex Bodea, artista care a coordonat atelierul, întru-un scurt interviu:

–        Alex, ce e de fapt „fact finding?”

–        Fact finding înseamnă să îți iei timp, să te uiți la niște detalii, detalii secundare, de fundal, lucrurile care nu sunt așa evidente. Atenție la detalii secundare față de discurs oficial.  Eu de obicei nu vobesc, nu iau interviuri. De multe ori în interviuri oamenii modifică realitatea sau vor să o ducă în anumite direcțîi. Mie îmi place să nu folosesc tehnică, să nu fiu intruzivă, fără foto, fără video, un jurnalism non-tehnic.

–        De ce ai ales să faci asta?

–        Mie personal cel mai mult îmi place că pot să mă transpun în alte locuri și cumva în alți oameni. Asta mă ține conectată la noi, la comunitate. Trăim cu atâtea device-uri sau poate   s-au stricat puține relaționările analoge și comuniunea.E si un mod de a mă ține sănătoasă spiritual, ca un prim efect. Apoi, mereu am curiozitatea de a vedea cum se fac lucrurile: ce e în spatele unei piese de teatru, al unui festival, îmi place să văd lucrurile înainte de a vedea produsul final, aşa cum suntem obişnuiţi.

–        Putem vorbi de obiectvitate în fact finding?

–        E o expresie a ceva ce e acolo. Mai degrabă un proces subiectiv, un jurnalism imersiv, un slow jurnalism, combinat cu poezie. Poezia și ea poate să rănească foarte tare, dar în același timp poate să acorde atenție unor lucruri mai generale, care nu sunt bârfe, care să rănească.

Ce fac cred că e un lucru cald, are o parte umană indiferent că e foarte clar, sau mai abstract, poetic. Dar faptul că îmi iau timp să vorbesc despre oameni, de față cu ei, asta e foarte important. Când eu fac reportajele e foarte important pentru mine să fie prezenți oamenii despre care am făcut reportajul. Și când construiam acest rol al meu de fact finder, inițial nu aveam prezentări cu public atât de mare: eram unul la unul. De exemplu, dacă am făcut un reportaj cu un artist din spațiul public, mă întâlneam și îi arătăm reportajul, desenele.

–        De ce e important că ei să vadă reportajele?

E foarte important că oamenii să fie angajați de la început. Pe stradă ei nu știu că iau notițe și ei rămân anonimi. Însă, în rest, e foarte importat. Nu aș face un reportaj pe ascuns. Tocmai de aceea când te întâlnești și arăți ce ai făcut e o dorința de a restabili încrederea. Dacă tot suntem în această viață, de ce să nu vorbim unii despre alții? Cel mai firesc ar fi să vorbim unii către alții. Este și un serviciu de psihoterapie sau empatie, pentru că oamenii sunt și atrași de asta. E un ochi din afară care vine și privește.

Alex Bodea

Poze de la vernisaj cu munca celor despe care nu am vorbit in articol(ar fi fost prea lung pentru online), dar care merita, găsiţi pe pagina de facebook , iar despre munca lui Alex puteți citi aici: http://alexbodea.work/works.html

Unul din reportajele lui Alex:

Note vizuale_Art Encounters 2017 from Alex Bodea on Vimeo.

Focus Atelier este o platformă de ateliere și dezbateri lansată de Asociația Reciproca, care aduce în discuţie teme din societatea contemporană într-un mod practic şi vizează felul in care arta este implicată social.

În 2018, a patra ediție Focus Atelier „Paradigme în arta documentară” găzduiește patru rezidențe. Împreună cu invitații, se vor explora suprapunerea conceptelor de artă, receptare și documentare. Participarea la oricare dintre evenimente este gratuită

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here