Fascinaţia notei de 10

0
922
views

Am 26 de ani şi zilele astea mă chinuiam să îmi amintesc ce note am avut eu acum 11 ani la capacitate. Ştiu că au fost bune, ştiu că n-au fost de 10, dar nu am reuşit să îmi amintesc. Singura care mi-a rămas în minte a fost cea de la georgrafie, 9.80,  pentru că,  după examen, am mers la domnul profesor Berariu acasă, ca să îl întreb unde cad mai multe precipitaţii: în câmpia de vest sau pe vârf de munte? Răspunsul corect era uşor de ghicit dacă îţi foloseai puţin logica, fără să fi citit vreo lecţie de geogra: în munţi. Dar cum în manual scria că în zona de vest sunt precipitaţii abundente din cauza nu ştiu căror vânturi (ştiam cu exactitate cantitatea) aş fi făcut contestaţii dacă profu’ nu mă convingea.

Cred că a fost singura dată când l-am vizitat acasă şi singura amintire legată de el şi o notă, pentru că, în rest, orelele lui nu erau despre “ascultat”, ci despre poveşti din călătoriile lui şi multe, multe glume.

Am dat examenul din geografie de ruşine şi de drag, pentru că eram hotărâtă înainte de clasa a VIII-a să dau din istorie, făcusem rost de un caiet cu toate lecţiile, scrise de cineva(nu mai ştiu cine) frumos şi caligrafic, subliniate cu culori aşa cum eu nu am avut răbdare niciodată, plus un manual de teste. Asta până când profu’ ne-a întrebat pe fiecare, pe rând, din ce vrem să dăm şi, de ruşine, am răspuns : geografie. Şi aşa a rămas.

Nu mi-aş fi amintit de capacitate dacă vecina care locuieşte sub apartamentul meu (de acasă) nu avea examen anul acesta. Mami nu şi-a putut aminti ce note a luat, note mari, oricum, dar greşise ceva la mate, deci nu era 10 pe linie. În schimb, fetiţa unei alte cunoştinţe luase: “10 pe linie, clar!E bunăă…”. Una din cele două note perfecte de 10 din orăşelul Gherla.

Dar, din păcate, ce te învaţă cel mai tare învăţatul pentru note e frica. E învăţatul din frică. Frica de a nu dezamăgi, în primul rând, părinţii. Te învaţă presiunea, presiunea de a te ridica la aşteptări. Te învaţă să aştepţi validarea din exterior (şi să fugi cu carnetul de note în mâna, de la şcoală, pentru că ai primit FB cu *, în carnet, * în carnet, vă daţi seama?)

Acuma o săptămâna, două, un fost coleg de liceu şi generală a dat share unei poze cu o fetiţă cu coroniţă şi diplomă în mâna, însoţită de mama ei, care termina una dintre clasele gimnaziale, dacă nu mă înşel. Ei bine, mama ei declara în descrierea pozei, că se mândreşte cu această diplomă pe care scrie “Menţiune” şi că se bucură că fetitia  ei nu a renunţat la orele de joacă în favoarea locului I. Colegul meu a dat share, eu am dat un like din toată inima, pentru că nimeni nu înţelege mai bine ca oamenii dintr-o clasa de “A” ce înseamnă să înveţi pentru note şi o mamă care îşi laudă copilul pentru menţiune, e aproape ca un miraj. Noroc că de pe Facebook nimic nu dispare.

 

Dar după ce am dat like-ul, mi-au şi venit în minte notele mele, o singură notă de 9 pe clasele 5-8, nu medie, notă, şi m-am gândit că totuşi, e destul de uşor să înveţi în gimnaziu, cum să iei doar menţiune? Dacă fetița nu era bună, de fapt? Da, nu degeaba se zice că “bad habbits die hard” sau, în cazul meu, cultul pentru note bune. O viaţă am învăţat de dragul notelor mari(până am ajuns la Poli şi am văzut frumuseţea notelor mici ).

Să înveţi pentru note, te învaţă competiţia, să vrei să fii cel mai bun, te învaţă să peterci ore făcând “încercări” la temele la mate( că la QED nu ajungeai oricum, dar măcar încercai), deci te antrenează oarecum şi să te obişnuieşti cu eşecul şi răbdarea de a munci fără rezultate mari întotdeauna(adică  adesea).

Să înveţi pentru note te face să nu uiţi prima notă de 10 din liceu de la mate, printre singurele, de la profesoara care nu (prea) dădea  10, Aura Buju, pentru că ai umplut vreo 10 (oricum peste 6) pagini de caiet studenţesc cu exerciţiile la vectori şi nici la tablă nu te-ai descurcat prea rău.

Să înveţi pentru note te învaţă să negociezi. Aşa a fost cu nota de 10 de la info, luată de prietenele mele Deni şi Oana când, într-o zi, dirigintă noastră care ne era şi profesoară de informatică a venit în clasă şi ne-a întrebat: “Cine vrea să meargă la înmormântarea tatălui directoarei liceului, doamna Buzan?” . Doamna Buzan era şi fosta noastră profesoară de fizică, cea care ne numea “spuma de pe vase”, ca nu cumva să ni se urce “A-ul” la cap. Ei bine, nimeni nu a vrut să meargă. Dar Deni, pe fază, a zis: “Mergem noi, dacă ne daţi un 10 la info. Vă dau!”, le-a răspuns diriga. Și le-a dat.

Dar, din păcate, ce te învaţă cel mai tare învăţatul pentru note e frica. E învăţatul din frică. Frica de a nu dezamăgi, în primul rând, părinţii. Te învaţă presiunea, presiunea de a te ridica la aşteptări. Te învaţă să aştepţi validarea din exterior (şi să fugi cu carnetul de note în mâna, de la şcoală, pentru că ai primit FB cu *, în carnet, * în carnet, vă daţi seama?) Te învaţă indoiala, comparându-te mereu cu ceilalţi “ăla de ce poate şi tu nu?”

Ştiţi ce, doamnă? Fata mea e cea mai bună, cea mai deșteaptă, cea mai cuminte

Şi cel mai rău e când dai de viaţa reală. În unele cazuri e mai simplu, parcursul succesului se păstrează, notele bune se transferă şi la facultate şi apoi se traduc într-un job bun, în domeniu, într-o satisfacţie şi împlinire. Dar ce faci când modelul învăţat nu funcţionează? Ce faci când respecţi regulile, înveţi şi vezi că nu e de ajuns? Pentru că în viața reală e nevoie de alte ingrediente pe care nu ştii de unde să le iei, de la cine să le ceri, cum să le combini, De ce? Pentru că nu ai fost învăţat şi încurajat să experimentezi.

Cred că mai important decât notele bune e încurajarea, încrederea pe care părinţii pot să le-o insufle copiilor, lauda pentru talentele unice şi încurajarea către experiment şi greşeală, pentru iniţiative, pentru “diferenţă” mai mult decât uniformitate,  pentru că doar aşa se dezvoltă curajul, fără să lipsească însă încurajarea pentru muncă şi perseverenţă, desigur. A nu învăţa pentru note, nu înseamnă a fi leneş, înseamnă doar a învăţa cu drag şi de drag şi a lăsa notele să îşi vadă de treabă.

Nadia Comăneci nu a rămas în istorie pentru 9.50. A rămas în istorie pentru 10 pe linie. Prima notă perfectă de 10.

La fel, cei care acum au luat 10 pe linie pot fi număraţi pe degetele de la mâini şi numele lor apare în toată presă. Sunt de admirat. E nevoie nu doar de inteligenţă, ci şi ceva extra, o atenţie şi concentrare deosebită, poate o stăpânire de sine, o siguranţă.

Dar ei sunt vârfuri. Cum ar arăta ţara asta, dacă am avea doar vârfuri de munte? Dacă nu am mai da de-un deal, de o câmpie, dacă nu am mai avea noi pământuri moi ca să plantăm nişte roşii din alea zemoase şi nişte lebeniță de Dăbuleni?

Mi-ar plăcea să fie mai multe mame care se mândresc cu copiii lor care nu au doar 10.

Şi pentru că mama mea va citi articolul, aşa cum face de fiecare dată, o să las aici una din cele mai bune amintiri: o sună într-o zi domana dirigintă, profesoara de informatică de care ziceam mai sus, ca să i se plângă de una, alta şi mai ales de faptul că răsfoiesc broşura Avon în ora de informatică, la care mami, îi zice: “Ştiţi ce, doamnă? Fata mea e cea mai bună, cea mai deșteaptă, cea mai cuminte”. Fix aşa a zis, sau poate în altă ordine adjectivele. Mi s-a făcut ruşine instant, ştiu că eram în bucătărie şi mi-am băgat capul în mâini, dar ce bine am râs apoi amândouă!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here