Pasiuni excentrice: poze în aer

0
77
views

Până şi celor mai buni poeţi din lume le-ar fi greu să redea magia zborului în cuvinte, ar spune pasionaţii de aviaţie. Fie o înţelegi, fie nu. Cei care înţeleg pasiunea pentru zbor nu au nevoie de explicaţii, iar oamenii care nu-i văd frumuseţea îi vor considera nebuni pe cei care stau pe la garduri, dimineaţa devreme sau la apus, pe soare, ploaie sau frig, doar ca să pozeze avioane.

Să fie vorba doar despre asta? Să fi ajuns spotting-ul un fenomen internaţional doar pentru că nişte nebuni s-au hotărât să îşi petreacă timpul liber stând pe lângă aeroport că să pozeze avioanele?

sursa: Liviu Dinistran

Pentru Liviu Dinistran, e o combinaţie între atracţie pentru motoare şi tehnică, sunetul avioanelor când decolează, jetul de gaze mirositor lăsat în urmă, strângerea de inima pe care o are când întoarece avionul lângă el. A început acum 7 ani să fotografieze avioane, dintr-o pasiune pentru zbor şi fotografie. La început a fost nevoia de a-şi găsi un hobby, ceva care să-l scoată din biroul de programator. El nu a prins perioada de început, când în 2005-2008, până spre 2009 fotografii erau încă fugăriţi pe la garduri, opriţi de poliţie şi chestionaţi, fără a fi însă pedepsiţi, pentru că fotografiu în spaţiul public.

Dar anul asta o să îmi iau bocancii, că anul trecut m-am dus în papuceii mei de piele întoarsă

sursa: Zet Art

Liviu a început în 2010, când Aeroportul din Cluj-Napoca începea să îi acepte pe fotografi dincolo de gard, dincolo de porţi şi să îi lase să urmărească avioanele pe pistă. De aici şi până la zborul cu avioanele de transport ale Armatei române şi realizarea de fotografii aer-aer cu celebrele MIG-uri 21, avioanele supersonice, de război, n-au fost decât… câţiva ani: una e să fotografiezi de la sol, altă e să fii invitat să zbori, să prinzi norii mai de-aproape:

–   La militari, colegul meu Bogdan a început colaborarea 2009. S-a întâlnit cu comandantul unității de la Câmpia Turzii din acea vreme la un air show, i-a arătat nişte poze şi de acolo a început colaborarea. De la o chestie  mică, a crescut încrederea şi am ajuns să zburăm cu armata. Dar asta s-a întâmplat în 6 ani de colaborări şi poze de la sol. Începi de la fotografia de aviaţie civilă, că e cel mai uşor şi vrei să ajungi la vârful fotografiei de aviaţie, să zbori şi să pozezi avioane militare

 

Nu te poți lua de plăcerea omului. Lumea se uită ciudat la noi, că stăm și murim de frig pe la gard, sau în ploaie, sau îs 40 de grade afară, nu mai ai apă și mori de cald, dar e ceva ce îmi place să fac. Poate e și chestia asta cu aviația, că noi toți vrem să zburăm.

–     De ce avioane militare?

–     Sunt jeturi,  avioane de luptă, merg foarte repede, fac manevre de acrobaţie. Sunt ca o maşină sport, dacă vrei. În loc de Logan, ai un Ferrari şi toată lumea vrea să pozeze vârful ăla. Şi vrei să îl pozezi în zbor, făcând ceea ce ştie mai bine: acrobaţie, sau cărând armament. Acela e vârful. Toţi vor să pozeze în aer, tu să zbori şi să zboare şi avionul lângă tine în timp ce îl pozezi. E dificil. De exemplu, la MIG-uri e greu de ajuns pentru că sunt foarte puţine care zboară. La noi şi în India mai zboară MIG-urile 21.

sursa: Liviu Dinistran

–     Cum a fost organizarea când aţi pozat în timp ce aţi şi zburat?

sursa: Liviu Dinistran

–  Am zburat când au avut ei zbor în formaţie, adică zboară două sau trei avioane şi am zis că vrem să o facem cu trapa deschisă, nu din teribilism, ci pentru că aşa ieşeau pozele mai bine. Am zburat 3 ore, pentru că oamenii aşa aveau planificat zborul. Siguranţa a fost pe primul loc: adică aveam hamuri de siguranţă, se făcea briefing îaninte de zbor(un fel de mini şedinţă în care ne întâlneam noi cu piloţii, cu load-masterul, specialistiul cu centrajul, adică omul care se ocupă în avion de cum se aşează marfa/pasagerii și de închisul și deschisul trapei . Pentru că-i avion militar, nu ai stewardesa.”

–  Ce senzaţie ai avut când s-a deschis trapa?

–  Ne uităm toţi trei şi ne întrebăm: mai, sigur se întâmplă? Adică vedem bine? Nu ne venea să credem. A fost o chestie de 10 secunde şi apoi am zis hai să facem treabă.

Deşi fotografia de aviaţie înseamnă să respecţi anumite reguli, sau să pozezi la răsărit şi apus , în orice fel de condiţii, lui Liviu i-a adus o gaşcă de prieteni, l-a învăţat şi să se bucure mai mult de viaţă şi să fie puţin mai calm şi răbdător:

sursa: Liviu Dinistran

–  În Cehia, pe câmp era noroi, a plouat, era urat. Eu nu am fost pregătit, dar amicii polonezi ştiau, că au mai fost. Dar anul asta o să îmi iau bocancii, că anul trecut m-am dus în papuceii mei de piele întoarsă . E foarte funny ce facem noi, adică noi râdem şi glumim într-una când suntem cu polonezii. Şi am învăţat de la ei să nu mai fim aşa de scorţoşi. Eram foarte fixaţi să facem poze, să facem poze, dar e fain şi să te uiţi la avioane, e fain să şi razi. Atmosfera de meeting nu înseamnă doar să pozezi, ci şi să te bucuri efectiv de spectacol.

–  Te-a învăţat hobby-ul asta să te bucuri mai mult şi de viaţă?

–  Să ştii că da. Viaţa e legată de fotografie. Eu eram de formaţie mai agitat aşa, dar mi-am dat seama, din mediu, aviaţie, că nu merită să mă mai agit pentru fiecare nimic, îmi place să mă bucur de ce mă duc să fac, dacă mă duc să pozez, nu contează că sunt minus 15 grade afară, eu mă bucur de pozat, sau zboară numai un avion din alea 15 care erau programate, nu-i problemă.

Pe Liviu îl găsiți aici. Eu l-am întalnit prin intermediul Asociației Euroavia Cluj.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here